Expoziția Victor Brauner




Constituirea
imaginarului natal


După cum recunoaște artistul însuși în celebrele sale "carnete" (depuse în arhiva Muzeului Național de Artă Modernă din Paris), în diverse interviuri sau în paginile confesive intitulate Ma peinture contre moi / Propria-mi pictură împotriva mea, memoria joacă un rol primordial în opera sa: "...fiecare tablou pe care-l fac, este proiectat de izvoarele cele mai adânci ale angoaselor mele"; și, chiar mai explicit: "Pictura mea este autobiografică. Aici îmi povestesc viața..." Ei bine, aceste angoase, trăiri profunde sau numai emoții se fixează deseori, simbolic, în chipuri de animale fantastice. De aceea pictura modernă e populată de un întreg bestiar supranatural și nu doar în cazul lui Victor Brauner. Dar la el, cu predilecție, LUPUL va deveni o prezență obsesivă, născută în perioada copilăriei la Piatra Neamț, când rămînea treaz în "lungi seri de iarnă petrecute ascultând urletul lupilor", cum singur notează peste ani, în carnetele amintite (1). Explicația o vom găsi în bibliografia adiacentă, de pildă la antropologul Gilbert Durand ("lupul e pînă și în secolul al XX-lea un simbol copilăresc de panică") (2), la psihanalista Marie Bonaparte (un simbol care i-a "terorizat" copilăria) (3) sau la J. Chevalier și A. Gheerbrant, autorii Dicționarului de simboluri (ei remarcând funcția psihopompă a lupului într-un bocet românesc) (4). Nu e locul să comentez acum posibilul demers inițiatic al lui V. Brauner, respectiv îmblânzirea/exorcizarea lupului prin pictură, de la spaimă la "salvare"...

Iată însă o experiență de care nu scapi ușor! Dovada e că, după zeci de ani, amintirea de la Piatra Neamț apare în marea expoziție internațională "Suprarealismul în 1947", la Galeria Maegh (Paris), unde V. Brauner expune un fel de "altar" (54 x 57 x 28,5 cm) intitulat "Masa-lup". Este vorba despre un obiect suprarealist, o masă din lemn echipată la margine cu un cap și o coadă de lup, naturalizate. Nu e de neglijat semnificația pe care i-o atribuie André Breton însuși, în capitolul special "Între câine și lup" dintr-o carte celebră (5): "Aceste fiare care s-au încumetat să ne adulmece, care ne-au bântuit într-o vreme, au obiceiul să revină peste puțină vreme din văgăunile lor, menținând lumina Apocalipsei desupra lumii..." Mai trebuie precizat că lupul a fost o proiecție constantă în pictura lui V. Brauner chiar până la expoziția din 1947, apărând frecvent atât în desenele sale (uneori metamorfozat, greu recognoscibil), cât și în uleiurile realizate în România ("Personaj cu balaur", 1931) sau în Franța ("Fascinație" și "Spațiu psihologic", ambele din 1939).

Dar nici alte reprezentări zoomorfe care bântuie opera artistului nu pot fi ignorate, avându-și originea tot în matricea memorială a copilăriei. Bineînțeles că tratarea picturală a acestor imagini balansează între real și imaginar. Făcând trimitere la lucrări precum "Compoziție cu păsări" (1929), "Compoziție cu animale fantastice" (1930), "Femeie-pisică" (1935) - la care se pot adăuga "Pisică cu un pantof în cap" și "Personaj cu picioare-pisică" (ambele din 1928) sau numeroase desene apărute în revistele de avangardă ale vremii -, criticul Amelia Pavel observă: "În cursul acelorași ani, motivul balaurului, cu diferite deformări și accente fantastice, apare frecvent... I s-au dat acestui motiv interpretări folcloristice, provenind, se spunea, chiar din mitologia basmelor românești. Fără îndoială că sursele acestea pot exista, știindu-se că încă din copilăria lui Victor Brauner, în cadrul familiei se cultiva interesul pentru pitorescul folcloric local..." (6).

Alte surse pentru aceste imagini, a căror încununare extremă devine într-adevăr balaurul, au fost cu siguranță grupurile de urători mascați, care străbăteau târgul în timpul sărbătorilor de iarnă, dar și cuștile cu "fiare" monstruoase, expuse la bâlciurile anuale. Pe de altă parte, în zonă, vânătoarea era deopotrivă un ceremonial interesant, șocant și oarecum solemn, pentru un copil sensibil. Putem bănui ce viziuni trebuie să fi declanșat în mintea lui V. Brauner un asemenea spectacol: "...într-o mare vânătoare la Tarcău, s-au împușcat un cerb și atât de multe căprioare, încît a fost nevoie de câteva căruțe ca să fie transportate la Piatra, erau în total 27 de bucăți. Odată adus aici vânatul, petrecerea a reînceput. Tot acel vânat a fost pus în curtea lui V.(asilică) Albu, formând o mare movilă, deasupra căreia trona cerbul." (7). Or, și cerbul apare cu o anumită frecvență în picturile și desenele lui V. Brauner.

"Orice percepție este un act de creație" susține G.M. Edelman (8), început cu un feeling, plăcut sau neplăcut (cald-rece, larg-strâmt, dulce-amar, moale-aspru, liniște-spaimă etc.). Aceste "senzații" acumulate în memoria afectivă a copilului, la care s-au adăugat mai târziu decupajele animaliere din universul exotic sud-american sau african, au condus la constituirea bestiarului braunerian.

Tot la Piatra Neamț și tot în copilărie, memoria pictorului a absorbit și alte elemente care au contribuit la constituirea imaginarului natal. Iată, focul și apa, prezențe constante și tensionante în tablourile brauneriene, prin calitatea lor contradictorie (și simbolică totodată) făceau parte din cotidianul nemțean al vremii. Incendiile nu mai conteneau, mistuind anual câteva case și, uneori, străzi întregi (9), iar inundațiile produse de rîul Bistrița și afluentul său, Cuiejdi, au bulversat târgul cu insistență, până la regularizarea cursurilor din anul 1914 (10).

Revenind însă la partea "fierbinte" a imaginarului local, nu poate fi trecut cu vederea faptul că la Piatra Neamț, începînd din 1842, a luat ființă ciudata "Asociație pentru descoperirea de comori", ca urmare a credinței într-o veche legendă (11). Asociația s-a desfăcut și s-a refăcut în anii 1869, 1871 și 1876, și chiar dacă, probabil, nu a funcționat pe vremea lui V. Brauner, "spiritul" ei l-a ajuns din urmă prin tradiția orală a târgului.

Pe de altă parte, un eveniment cosmic precum întoarcerea cometei Halley, în anul 1910, nu-l putea lăsa indiferent pe copilul Brauner (atunci în vârstă de 7 ani). Dacă o lume întreagă a fost isterizată de această întâmplare, conferindu-i semnificații apocaliptice, e ușor să ne dăm seama cum a reacționat o țară nu prea dezvoltată, ca România, și mai ales populația din provincie. Ziarele centrale și locale stau mărturie în acest sens. La Piatra Neamț, chiar sub patronajul primarului Nicu I. Ioaniu (1907-1911), în vârful dealului Cozla (la "Gospodine") a fost organizat un fel de praznic uriaș, deschis tuturor locuitorilor ca să nu-i găsească sfârșitul lumii cu burta goală! Nu există informația că Victor sau altcineva din familie ar fi fost prezent acolo, dar cu siguranță că "frisonul" momentului cuprinsese și casa Brauner. În plus, tot de cultivarea misterului în mentalitatea publică ținea și obiceiul ca prin zonă să se perinde cohorte de "zodieri" sau "zodiași", ei fiind deopotrivă bărbați sau femei (zodier / zodiaș - "cititor în zodii") (12). Or, spaima inițială și apoi tot ce a aflat artistul despre puterea secretă a cosmosului în relația cu omul a devenit o preocupare obsesivă în anii maturității (a se vedea însemnele astrale din numeroase lucrări și lunga serie de "cosmogonii").

Dar impactul produs asupra memoriei copilului Victor Brauner de fantasmele care bîntuiau Târgul Pietrei la începutul secolului trecut a avut un echivalent chiar în interiorul casei părintești: ședințele de spiritism organizate acolo. Desigur, era o modă în epocă, ea fiind patronată de la cel mai înalt nivel, căci însăși Regina Elisabeta (poeta Carmen Sylva) practica spiritismul la reședința din București și la Peleș, folosind-o ca mediu pe principesa-poetă Elena Văcărescu. Ulterior, stimulat și de starea de spirit instaurată în decursul primului Război Mondial, fenomenul a luat o asemenea amploare încât a trebuit să fie oprit printr-o hotărîre a guvernului Gh. Tătărescu (13).

Până una alta însă, în deceniile dinaintea și de după pragul veacului XX, în casele cele mai simandicoase din țară, ședințele de spiritism intrau în calendarul "reprezentațiunilor" de bon-ton (și asta ne spune ceva despre condiția familiei Brauner, căci mărturiile vremii revelează aderența la respectivul obicei îndeosebi a oamenilor instruiți). Aceste ședințe de spiritism din casa de pe strada Col. Roznovanu 30 au marcat puternic imaginația viitorului pictor suprarealist, influențându-i mecanismul asociațiilor mentale și limbajul plastic. Ceea ce va recunoaște singur, într-o însemnare din carnetele încredințate lui Max Pol Fouchet: "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat în cele mai adînci izvoare ale neliniștii mele..."

În jurul anului 1900 "...era foarte șic să fii fotografiat evocând pe unul sau pe altul dintre cei apropiați, recent decedați. Un fotograf vă trăgea portretul și, odată cu fotografia developată, se putea recunoaște, în mod mai mult sau mai puțin vag, chipul defunctului. Fotografia 'transcendentă' a avut cel mai mare succes în țările anglo-saxone", ne avertizează René Louis (14). Or, deși nu sunt cunoscute "protocoalele ședințelor de spiritism" din casa Brauner de la Piatra Neamț, precum în cazul B.P. Hașdeu, acest joc de-a "pensografia", "efluviografia" sau "scotografia" (denumiri aproape sinonime ale procedeului) e posibil să fi fost practicat de Hermann Brauner, instrumentele stându-i la îndemână. Căci, la un moment dat, pe lângă ocupația de comerciant, el a deținut un atelier foto și o tipografie. Iar imaginația copilului Victor, cu siguranță, a fost stimulată de contactul cu secretele camerei obscure (chiar dacă, tehnic vorbind, va învăța arta fotografică propriu-zisă mult mai tîrziu, la Paris, de la C. Brâncuși și G. Brassai).

Pe de altă parte, zestrea de imagini absorbite în memoria viitorului pictor a putut fi îmbogățită mult mai concret de producția așa-numitei "Edituri Hermann Brauner". Iar, de astă dată, avem probe în colecțiile cartofililor din Piatra Neamț, unde s-au păstrat numeroase cărți postale (format 9x14 cm) imprimate sub semnătura lui Brauner-tatăl. Ele poartă pe avers inscripția "Salut. din Piatra N.", urmată - cu litere mai mici și pe un alt rînd - de precizarea: "P. Daniel, Photographe, Piatra N. Editura: Hermann Brauner, Piatra N.". Pe revers este scris doar: "CARTE POSTALA / D...". Imaginile de pe avers prezintă de obicei o "vedere" panoramică a târgului sau împrejurimilor, ori un monument istoric, în cazul din urmă apărând și o explicație; de exp.: "Cathedrala Sf. Joan (Zidit de Ștefan cel mare 1499)". Imaginea este tipărită monocolor (alb/negru, albastru, sepia), câteodată însă textul apărând cu o altă culoare. Deoarece pe cărțile poștale realizate de editură nu e menționat și anul imprimării, perioada ei de activitate a fost aproximată după datele manuscrise ale expeditorilor și stampilele poștale, respectiv între 1899-1900 (15). Mai trebuie precizat faptul că fotograful P. Daniel (Pine sau Pincu) (16), cu care a colaborat H. Brauner, aparținea unei întregi familii de fotografi, din care mai făceau parte Carol, Simon și M.W. Daniel, după anul 1900 ei constituindu-și propria tipografie. Oricum, H. Brauner s-a numărat printre primii editori de cărți postale ilustrate în sistem fotografic din Piatra Neamț, tradiția acestei meserii atingând apogeul în perioada 1930-1941, prin celebrul Adolph Chevallier.

Și chiar dacă pe la 1903, când s-a născut Victor, atelierul lui Hermann Brauner își încetase funcționarea, în casa lui se mai păstrau cartoanele imprimate, plăcile foto și tipo, aparatele și celelalte mașinării. Încât este evident că, deasupra frisonului misterios produs de eventualele fotografii spiritiste sau de complicatul mecanism al camerei obscure, copilul Victor Brauner a înregistrat proiecțiile spațiului nemțean din epocă, așa cum se reflecta el măcar în cărțile postale, dar nu numai.

Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sondePoate că părinții Brauner s-au implicat în această modă, la început, din curiozitate. Dar mai târziu au luat-o în serios cu siguranță, de vreme ce, plecând de la Piatra Neamț, și-au continuat experiențele la București (după întreruperea din anii agitați ai primului Război Mondial, petrecuți la Brăila), în casa de lângă Parcul Carol, cu intrări din străzile Suter și Mitropolit Nifon. Pe de altă parte, acolo, Victor nemaifiind copil ci un tânăr cu personalitatea deja structurată, a început și el să participe la ședințele cu pricina, dovedind mult interes pentru ele și, deopotrivă, pentru tot ce înseamnă "transcomunicare". Artistul trecuse, așadar, de la simpla fază de înregistrare a senzațiilor la conceptualizarea misterului. Și aflăm acest lucru de la un prieten din acei ani, Ion Vitner (17). Informațiile sunt prețioase, deoarece confirmă faptul că senzațiile pe care Victor Brauner le-a înregistrat la Piatra Neamț "prin gaura cheii", în copilărie, au devenit fermentul unei preocupări extrem de productive din punct de vedere artistic.
Iată, măcar în parte, cum s-a produs "încărcarea" memoriei primare a lui Victor Brauner, exercițiu atât de important pentru un artist la vârsta de 6-11 ani, după afirmația lui Marcel Proust, un maestru incontestabil în regăsirea "timpului pierdut..."

Emil Nicolae



NOTE
(1) Victor Brauner dans les collections du Musée national d'art moderne, Centre Georges Pompidou, Paris, 1999; (2) Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Ed. Univers, Buc., 1977; (3) M. Bonaparte, Psychanalyse et Anthropologie, P.U.F., Paris, 1952; (4) Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. II, Ed. Artemis, Buc., 1995; (5) Andre Breton, Le Surréalisme et la peinture, Paris, 1946; (6) Amelia Pavel, Victor Brauner, Ed. ARC, Buc., 2000; (7) Dimitrie Hogea, Din trecutul orașului Piatra-Neamț. Amintiri, 1936; (8) G.M. Edelman, Bright Air, Bright Fire. On the Matter of the Mind, N.Y., 1993; (9) Iosef Kaufman, Cronica comunității israelite din Județul Neamț, vol. I, 1928-1929; (10) idem (7); (11) idem (9), vol. II; (12) Lazăr Șăineanu, Dicționarul universal al limbei române, ed. III-a, Craiova, 1914; (13) "Jurnalul Consiliului de Miniștri pentru interzicerea magiei sau a științelor oculte nr. 549/30 martie 1936", în Monitorul Oficial nr. 75 din 30 martie 1936; (14) René Louis, Dictionnaire du mystere, Ed. du Felin, Paris, 1994; (15) Piatra-Neamț, monografie ilustrată, Ed. Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 1996, coord. Const. Pațilea; (16) idem (9); (17) Ion Vitner, Popas lîngă Notre-Dame, Ed. Cartea românească, Buc., 1981.



NeT MEDIA design


Copyright © Complexul Muzeal Județean Neamț.
Toate drepturile rezervate.

Realizat și gazduit de NeT Media - Piatra-Neamț.
Promovat prin serviciul Neamt Online.