Cetatea Neamț

Decăderea Secolul al XVII-lea (continuare)
Secolul al XVII-lea (continuare III)
Colțul sud-vestic  

Expedițiile de jaf ale polonezilor pe de o parte și ale tătarilor pe de alta, au produs distrugeri importante, inclusiv asupra armatei. În 1686, misionarul franciscan Francesco Antonio Rensi relata că Moldova de Sus era în totalitate "diserta" din cauza războaielor continue, iar despre Târgu Neamț misionarul citat arăta că puținii locuitori de rit catolic, ca de altfel toată populația orașului, erau refugiați în munți (nelle montagni).

   


În privința expediției polone din anul 1691, care a afectat din plin și zona Neamțului, Ion Neculce spune că

în al șasălea an al domniei lui Cantemir-vodă coborâtu-s-au iară craiul Sobețki cu oști grele în Țara Moldovei... ș-au venit craiul cu obuzul pe la Botășani, și pen Cotnari păn la Târgu Frumos, și de la Târgu Frumos iar s-au întors în țara lui, că era vreme de toamnă. Și atunce întorcându-să, au lăsat oaste cu bucate în cetate, în Neamțu și-n Suceavă, în mănăstirea armenească, și-n Agapia în mănăstire și-n Săcul și-n Câmpul Lungu și-n Hangu.

Iar Nicolae Costin arată că:

s-a sculat Sobietski, craiul leșesc, cu oștile sale... și învârtejându-se atunce au luat Cetatea Neamțului... și au pus oaste de a sa prin cetăți.

Vedere aeriană
 


Conform Jurnalului campaniei poloneze din 1691 în Moldova, ținut de Cazimir Sarnecki, expediția a început la 1 septembrie de la Sniatin, cu o armată de 30.000 de ostași, care a mers pe malul Prutului până mai jos de Valul lui Traian, la Pererita, apoi a trecut Prutul, unde a învins pe tătari. De acolo, peste Bașeu, Bahna și Jijia a ajuns la Hârlău pe Bahlui la 27 septembrie și de aici ajunge la Târgu Frumos la 2 octombrie. Sobietski nu se încumetă totuși să atace Iașul și continuă acțiunile de jaf pe la Cozmești, Pașcani și Boureni, spre Neamț. La 14 octombrie oastea lui Sobietski, formată din infanterie, cavalerie și artilerie, se afla lângă Cetatea Neamț, somând-o să se predea. La refuzul garnizoanei de a face acest lucru, polonezii s-au apropiat cât mai mult de cetate "și-au început s-o atace cu mortiere și cu tunuri mici căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munți". Cei din cetate – se consemnează în Jurnal – au ripostat cu vehemență și "au ucis câțiva dintre ai noștri cu archebuzele cu cârlig și cu puștile lor de mână ienicerești".

În după amiaza aceleiași zile, după explozia unei grenade, care a smuls mâna unui locotenent (bulucbașă) și a ucis câțiva oameni, cetatea s-a predat și "au dat drumul la alor noștri la cetățuia de lemn și la portița cetății, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotărâ măria sa regele, la a cărui discreție s-au predat".

Deosebit de interesante sunt aprecierile Jurnalului referitoare la tăria zidurilor cetății, ca și descrierea interiorului acesteia (vezi Note de Jurnal, de C. Sarnecki). Desigur, informațiile privind aspectele interioare, biserica, fântâna, ca și starea podului, poarta mare de piatră și intrarea mică utilizată la acea dată, sunt deosebit de prețioase, pentru a putea aprecia starea Cetății Neamț la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Referitor la garnizoana din cetate, nu ni se dă o cifră certă. Se relatează că ostașii moldoveni, în frunte cu comandanții, "după ce au salutat pe rege, care stătea în cort, au fost lăsați să plece unde li-i voia". Garnizoana avea în fruntea sa șase căpitani și utilizase 12 archebuze cu cârlig și 90 de puști de mână ienicerești, încât nu s-ar greși dacă ar fi apreciată la circa o sută de oameni. În cetate mai erau adăpostiți locuitori din Târgu Neamț și împrejurimi, din Roman și chiar de la Cotnari, care surprinși de evenimente și-au găsit aici loc de refugiu.

Deși lipsite de aceste elemente de amănunt, nici una din cronicile noastre nu pune sub semn de întrebare autenticitatea informațiilor transmise de Jurnal, cu excepția relatărilor făcute de Dimitrie Cantemir în cele două opere ale sale: Istoria Imperiului Otoman și Viața lui Constantin Vodă Cantemir. În prima dintre acestea, Dimitrie Cantemir spune că Cetatea Neamț a fost apărată de 19 plăieși, care timp de patru zile au ucis 50 de ostași polonezi și pe comandantul artileriei. În cea de-a cincea zi "având acum pierduți 10 dintre tovarășii lor, ei capitulează, cu condiția să fie lăsați să plece unde vor voi". În Viața lui Constantin Vodă Cantemir, marele nostru cărturar arată că ar fi fost numai 9 plăieși, din care au mai rămas șase, aceștia refuzând să predea cetatea fără acordul domnului.

Ambele lucrări consemnează că, după predarea cetății, au ieșit din aceasta șase plăieși, care purtau pe umerii lor pe alți trei. În ambele scrieri este prezentată starea de admirație, urmată apoi de jena și furia regelui polon față de cei câțiva oșteni moldoveni care au ținut pe loc atâtea zile oastea sa.


Sobieski și plăieșii.
Cromo-litografie.

 


Diferite, chiar sub pana marelui nostru cărturar, datele transmise ni se par mai puțin veridice decât cele consemnate de Jurnalul polonez. De fapt, în afara literaturii de ficțiune, lucrările serioase de istorie n-au acordat credit acestor date, devenite peste timp legende pilduitoare. Dacă luptele de la Cetatea Neamț ar fi cunoscut un asemenea episod, credem că acesta n-ar fi scăpat înflăcăratului cronicar Ion Neculce sau lui Nicolae Costin, cu atât mai mult cu cât primul, în calitatea sa de hatman al oștirii, ar fi putut cunoaște această întâmplare, chiar mai bine decât Dimitrie Cantemir, care se afla la Constantinopol în acea perioadă. Se pare că marele domn cărturar moldovean a exagerat intenționat, căutând să prezinte lumii vitejia conaționalilor săi și în același timp să-și disculpe tatăl pentru pierderea cetății, unde polonezii s-au instalat până în 1699, făcând din Cetatea Neamț centrul unui adevărat "guberniat polonez". În cetate polonezii au lăsat o garnizoană puternică, provenită din regimentele conduse de colonelul Guttrin și de maiorul Rupich, cât și o sută de joimiri moldoveni, care erau lefegii în armata polonă.

În acea perioadă Moldova cunoștea o situație dramatică; în partea de sud aveau loc tot felul de savamolnicii produse de oștile turco-tătare, iar în nord jefuiau poghiazurile poloneze. Între timp, partida filopolonă în frunte cu hatmanul Velicico Costin a fost decapitată la insistențele vistiernicului Iordache Ruset. Cum Cetatea Neamț era un loc sigur, după decapitarea lui Miron Costin logofătul aici și-au găsit refugiu fiii acestuia și nepoții domniței Ruxandra, Vasile și Ilie Cantacuzino. Marele nostru cronicar Miron Costin, care refuzase să vină la Neamț, "știindu-se drept", după cum spune Ion Neculce, își găsește sfârșitul la Iași.


 


În timpul lui Constantin Duca (1700-1703), joimirii moldoveni aflați la Cetatea Neamț, sub conducerea lui Moisei sărdarul au atacat chervăsăraia turcească și au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului către Poartă, ceea ce a dus la mazilirea domnului, bănuit de complicitate. Supărat de această ispravă, Constantin Duca trimite pe hatmanul Antohie Jora să-i lovească prin surprindere pe făptași. Cronica atribuită lui Nicolae Muste arată că aceștia "au ars târgul și pe câți leși i-au aflat i-au risipitu, pe alții i-au omorâtu, alții au fugitu la cetate și cetatea n-au putut-o lua", dar au reușit să scoată garnizoanele de dragoni polonezi și de joimiri moldoveni din mănăstirile Agapia, Secu și din schitul de la Hangu.

În ajutorul polonezilor au venit atunci 10-12 steaguri de lefegii moldoveni în frunte cu Turculeț. Lupta ne este descrisă într-un limbaj colorat de Ion Neculce:

Și puțină bătaie au avut, s-au și început joimirii a fugi, și moldovenii și turcii, cu lipcanii a-i sparge ș-ai tăie. Și așe prinsără și pe rământarul Turculeț viu, sub cetatea Neamțului, unde era numai să saie peste părcane, căci să boțisă oastea fugind la strânsoare și Turculeț, rămâindu oastea lui denapoi, l-au boțit la un gardu și l-au prinsu viu Tatul căpitanul, fratele lui Vicol; l-au oborâtu cu sulița de pe cal.

Cum garnizoana polonă făcea dese incursiuni de jaf prin împrejurimi, oastea domnească, ajutată de turci și tătari, a căutat s-o determine să părăsească cetatea, prin blocarea căilor de aprovizionare. Faptul că în toată această perioadă nu este menționată nici o acțiune mai importantă, întreprinsă pentru a-i scoate pe poloni prin forța armelor, este o dovadă că Cetatea Neamț era încă puternică, în pofida dezvoltării tehnicii militare.


Secolul al XVII-lea (continuare)
 
Secolul al XVII-lea (continuare) Top Decăderea
Copyright © Complexul Muzeal Județean Neamț.
Materialul a fost reprodus din lucrarea "Cetatea Neamț" de Gavril Luca & Gheorghe Dumitroaia,
Ed. "Constantin Matasă" 2000.
Transpunerea în format html a fost realizată de către Net Media.

Home page | Preliminarii | Despre origine | Construcția | Confruntări militare | Secolul XVI | Decăderea