Cetatea Neamț

Cetatea Neamt - Home page Secolul al XVII-lea (continuare)
Decăderea
Grup de vizitatori în curtea interioară a cetății.  

În anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la încheierea ostilităților dintre cele două mari puteri militare din zonă polonezii trebuiau să părăsească cetățile și mănăstirile din Moldova, iar turcii să elibereze Camenița și teritoriul ocupat în Ucraina. În același timp, turcii se obligau să nu refacă cetățile din Moldova, pe care trebuiau să n-o transforme în pașalâc.

Câțiva ani mai târziu, Antioh Cantemir (1705-1707), pentru a grăbi plecarea polonilor a trimis o armată în frunte cu Lupu Costachi la Suceava și la Neamț și "scoaseră pre toți leșii din țară". În timpul luptelor, orașul de la poalele cetății a suferit mari distrugeri, atât în ceea ce privește construcțiile civile, cât și cele religioase: Biserica Domnească "Sf. Dumitru", Biserica "Adormirea Maicii Domnului" ridicată de Gheorghe Ștefan și biserica catolică.

Timp de peste un deceniu de acum înainte, Cetatea Neamțului nu mai apare decât în documentele ce se referă la mănăstirea Sf. Nicolae din cetate, de mult timp subordonată față de Mănăstirea Secu.

   


Va reveni în actualitate odată cu izbucnirea războiului austro-turc din 1716-1718, care s-a desfășurat și pe teritoriul Moldovei. Partida austrofilă, în frunte cu Vasile Ceaurul, un nepot de-al fostului domn Gheorghe Ștefan, a încercat eliberarea țării de turci cu ajutorul austriecilor. Un corp expediționar austriac, condus de francezul François Ernaut de Lorena, trece munții și ocupă Cetatea Neamț, câteva mănăstiri întărite (Cașin, Mira, Sucevița) și ajunge până la Câmpulung.

Înainte de a intra în cetate, austriecii și-au asigurat merindele necesare de la locuitorii din vecinătate și "au mai tocmitu ce era stricatu în cetate", iar pentru aprovizionarea cu apă "au deschisu și puțul celu vechiu și adâncu al cetății". De aici au pornit spre Iași, pentru a-l prinde pe domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705; 1707-1709; 1715-1729), rămas credincios Porții. Dar, cu ajutorul tătarilor, corpul expediționar austriac este înfrânt și François Ernaut decapitat, în locul în care mai târziu va purta numele de Crucea lui Ferenț. Restul cătanelor austriece din cetate, înștiințate de cele întâmplate la Iași, au părăsit în grabă locul, retrăgându-se spre Suceava. Oastea domnească va cuprinde cetatea fără luptă și pentru ca aceasta să nu mai fie folosită de adversari, "puse foc și arse merindele și clădirile și au astupatu puțul cela cu apă".

În legătură cu fapta ordonată de Mihai Racoviță, letopisețul lui I. Neculce spune că "lui Mihai vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamțului și Miera, unde au șăzut cătanele. Și le-au străcat, iar nu foarte de tot". Cât de mari au fost distrugerile nu se știe; se prea poate ca acestea să fi fost limitate, dar sigur este faptul că după acest moment Cetatea Neamțului își pierde orice importanță politico-militară, iar procesul de degradare se accentuează continuu, prin "conlucrarea" factorilor naturali cu acțiunea locuitorilor din oraș și din împrejurimi.


Batalionul vânătorilor de munte
din Tg. Neamț efectuîndu-și
instrucția sub poala Cetății
(anii '30).

 


De-a lungul unui secol de acum înainte, pe parcursul căruia domnitorii fanarioți, ca simpli funcționari ai Porții, erau lipsiți de orice interes de a păstra sau a reface cetățile distruse sub privirile îngăduitoare ale ispravnicilor, locuitorii din târg au transformat cetatea într-o adevărată carieră. Cu piatra din dărâmăturile zidurilor, a bastioanelor și din pilonii podului au fost ridicate numeroase construcții, așa cum s-a întâmplat și în timpul administrației regulamentare.

Indignat de această lipsă de grijă față de relicvele noastre istorice, poetul Alexandru Hrisoverghi a publicat în anul 1834 a sa odă moralizatoare, La ruinele Cetății Neamțului, în care protestează împotriva vandalismului manifestat de localnici față de ruinele cetății. Subliniind importanța acestui protest, B.P. Hașdeu arăta că din cetate

n-ar fi rămas azi nici-o piatră sub izbirile administrației regulamentare, dacă poetul Hrisoverghi nu protesta la timp contra ultravandalismului de a distruge până și ruinele.

Restaurarea domniilor pământene în anul 1834 a dus și la primele măsuri de protejare a cetății. Mai multe acte domnești, adresate ispravnicilor de la Neamț, cereau protejarea zidurilor cu gard și punerea unui supraveghetor. Încă de acum cetatea se consideră, pe drept cuvânt, "un monument al pământului ce purure să aibă privegheri a să păstra în starea în care acum să găsăște și spre nerăsipirea ei în viitorime". Mihail Sturza (1834-1849), ca un om cult ce era și un mare iubitor de istorie, a apreciat la justa sa valoare monumentul. Nu întâmplător, în timpul său s-a amenajat și poteca de urcare până sub cetate.


1840 - Desen de Bouquet

Cetatea Neamț în 1840.
Desen de M. Bouquet.

 


Starea cetății, spre mijlocul secolului trecut, ne este reliefată de desenele lăsate de pictorii M. Bouquet și R. Kauffmann. O prețioasă informație narativă o datorăm călătorului austriac Iulius Edel, care arată că

accesul la ruini se face pe un drum în zig-zag... castrul are forma unui patrulater... care în cele patru colțuri au turnuri din care se păstrează creneluri. Intrarea principală se află în partea de est, unde se văd încă patru piloni, care serveau pentru pod de acces. O altă intrare se află în partea de nord. Această parte aflată pe povârniș este cea mai slab apărată, de aceea mai întărită decât celelalte cu un parapet cu trei bastioane... În interior au fost încăperi cu boltă, din care se văd urme de ziduri... Acum toate dărâmăturile din interior sunt acoperite cu vegetație.

1845 - Desen de Kauffmann

Cetatea Neamț la 1845.
Litografie de R. Kauffmann.

 


Ulterior, ruinele cetății au fost folosite, probabil, ca loc de popas pentru haiducii ce hălăduiau prin pădurile Neamțului de frica poterelor domnești, așa cum au fost Leondarie, Chetraru, Florea și, mai apropiat de noi, Pantelimon.

Cu timpul, ruinele Cetății Neamț, ca și zidurile altor monumente, au devenit un simbol de la care s-a primenit iubirea de țară în perioada de redeșteptare națională a poporului român. Cu câtă mândrie scria Manolache Drăghici, că Cetatea Neamț "numai în două rânduri s-au biruit, odată de către turci supt stăpânirea lui Soliman sultan și al doilea pe vremea lui Sobietschie craiul". Astfel s-a permanentizat legenda despre invincibilitatea cetății.


Serbare câmpenească la Cetatea Neamț, în perioada interbelică.
 


Spre Cetatea Neamț s-au îndreptat gândurile lui Gheorghe Asachi, care a încercat o reproducere picturală a acesteia, Mihail Kogălniceanu – prezent printr-o bogată activitate economică și culturală în zonă, sau Dimitrie Bolintineanu, care vizitând cetatea la 1857 a scris inspiratul poem Muma lui Ștefan cel Mare. Deosebit de grăitoare sunt consemnările unor scriitori de prestigiu, precum: Costache Negruzzi – glorificatorul luptei curajoase a plăieșilor nemțeni, George Sion, Nicu Gane, Ion Creangă – care privind cu mintea sa de copil vedea cetatea de peste apa Ozanei "îngrădită cu pustiu și acoperită cu fulger", a neobositului călător prin munții Neamțului – Calistrat Hogaș, care extaziat în fața priveliștii mărețe vedea cetatea "nemișcată și gânditoare... martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute". Alexandru Vlahuță, lăsându-se furat de visare, rememorează una din paginile cele mai glorioase din trecutul cetății – vremea lui Ștefan cel Mare, așa cum au făcut și George Coșbuc, Gala Galaction sau Mihail Sadoveanu.

De asemenea, pe ruinele Cetății Neamț a visat la zile mai bune marele nostru istoric Nicolae Iorga, ale cărui cuvinte rămân în actualitate:

mâine poate, când iubirea pentru trecutul nostru va fi mai mare și se va arăta în felul ce se cuvine, comorile îngropate vor ieși la iveală, dezvăluind mai bine cultura vechilor timpuri".

Cetatea Neamț după restaurare - vedere dinspre sud-est.
 


În anul 1866 Cetatea Neamț a fost declarată monument istoric. Lucrările de reconsolidare a zidurilor, efectuate între anii 1968-1972, sub conducerea cunoscutului arh. Ștefan Balș, au urmărit conservarea și menținerea monumentului așa cum este, fără reconstrucția părților dispărute. Din lipsa unor informații sigure, s-au executat doar unele terase necesare vizitării în bune condiții a acestui iubit obiectiv istoric.

Anual, cetatea este vizitată de zeci de mii de turiști de pe toate meleagurile românești și nu numai, iubitori de istorie și de frumos, fiind unul dintre principalele puncte de atracție turistică din zonă.


Decăderea
 
Secolul al XVII-lea (continuare) Top Cetatea Neamț - Home page
Copyright © Complexul Muzeal Județean Neamț.
Materialul a fost reprodus din lucrarea "Cetatea Neamț" de Gavril Luca & Gheorghe Dumitroaia,
Ed. "Constantin Matasă" 2000.
Transpunerea în format html a fost realizată de către Net Media.

Home page | Preliminarii | Despre origine | Construcția | Confruntări militare | Secolul XVI | Decăderea