Cetatea Neamț

Evenimentele sec. XVI Construcția (continuare)
Mari confruntări militare

Primul eveniment deosebit de care se leagă Cetatea Neamț   s-a petrecut la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Ștefan I Mușat (cca. 1394-1399), când regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmărind politica de expansiune teritorială la răsărit de Carpați, întreprinde o expediție militară asupra Moldovei. Cronica oficială maghiară și documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reședința domnească, unde Ștefan I "i-a făcut supunere". În preajma Cetății Neamțului, pe care cu siguranță regele Ungariei a asediat-o, se emite un act de cancelarie, "ante castrum Nempch", la 2 februarie 1395, care constituie prima mențiune documentară a cetății.

  Marile bătălii din epoca lui Ștefan cel Mare
   


Referitor la acest eveniment, Cronica veche moldovenească a păstrat știrea că Ștefan Vodă a învins pe regele Sigismund la Hindău (azi Ghindăoani, comuna Bălțătești, la circa 12 km sud de Târgu Neamț), fapt confirmat și de inscripția de pe piatra de mormânt a lui Ștefan I aflată la Rădăuți.

Cum regele Ungariei a mai dat un alt act de cancelarie, la numai câteva zile diferență, respectiv la 14 februarie, în Brașov, se poate deduce că oștile maghiare au trecut munții în grabă după lupta de la Ghindăoani. Concluzia care se desprinde este lesne de înțeles: la acest prim botez al focului – Cetatea Neamț a rezistat cu succes în fața oștilor dușmane, înscriind o primă pagină de istorie glorioasă.

Probabil că un rol important la invincibilitatea cetății l-au avut și pârcălabii, menționați la loc de cinste în cadrul sfatului domnesc, atât în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), așa cum au fost Șandru și Stanislav Rotompan, ultimul prezent la Conciliul de la Konstanz-Elveția, cât mai ales în timpul lungii domnii a lui Ștefan cel Mare (1457-1504).


Ștefan cel Mare
Ștefan cel Mare (1457 - 1504).
Pictură de Iulia Hălăucescu.

 


În vara anului 1476, Ștefan cel Mare încearcă cu disperare să facă față dublului atac dușman, al tătarilor dinspre Nistru și al turcilor de la sud, care doreau să-și ia revanșa pentru înfrângerea suferită în bătălia de la Podul Înalt – Vaslui, cu un an înainte.

Aplicând tactica atragerii dușmanilor într-un loc favorabil oștirii sale, Ștefan cel Mare va opune, la 26 iulie 1476, o dârză rezistență în fața armatei otomane de circa 200.000 de ieniceri și spahii, condusă de însuși sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. La Valea Albă – Războieni, la circa 27 km de Cetatea Neamț, oastea moldovenească de numai 12.000 de oșteni, formată mai ales din boieri și curteni, s-a luptat cu disperare utilizând fortificațiile pregătite cu puțin timp înainte de sfârșitul lunii iulie. În timp ce turcii își înnoiau atacurile cu ostași odihniți, românii moldoveni, cu rândurile împuținate, au oprit totuși pe dușmani până la căderea nopții, când au părăsit tabăra, retrăgându-se spre pădurile seculare învecinate.


O, bărbat demn de admirat, întru nimic inferior ducilor eroici, pe care atât îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită contra turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales funcțiunea de comandant și conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înțelegerea și hotărârea creștinilor, pe când ceilalți regi și principi creștini trândăvesc în lene, în desfătări și lupte civile.
Jan DLUGOSZ
 


Subliniind dramatismul luptelor, Cronica lui Grigore Ureche arată că "moldovenii n-au căzut fiștecum, ci stropșiți de mulțimea dușmanilor". Cu credința că Ștefan cel Mare s-ar fi refugiat în Cetatea de la Neamț, apropiată de locul bătăliei, sultanul vine cu o parte din oastea sa asupra acesteia. Se pare că în cetate, la acea dată, s-ar fi aflat și o parte din prizonierii turci din lupta de la Vaslui, pe care domnul Moldovei i-a folosit la lucrările de fortificare. Deși au sperat să intimideze mica garnizoană prin numărul lor impresionant, turcii n-au putut cuceri cetatea; ba, mai mult, au trebuit să facă față atât arcașilor, care au răspuns prin lovituri sigure din spatele meterezelor, cât și tunarilor care și-au făcut din plin datoria cu mijloacele avute la dispoziție.

Iată cum descrie Angiolello, secretarul sultanului Mahomed al II-lea, acțiunea turcilor de a supune cetatea:

Făcând încercarea de a cuceri fortăreața amintită, s-au așezat șapte bombarde și în decurs de opt zile s-au făcut efortul de a o cuprinde, dar două din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau în fortăreață nu voiau să stea de vorbă și toți se apărau cu artilerie și nu le păsa de noi.

Ceva mai târziu, cronicarul Ion Neculce consemna că bombardele turcești au fost aduse pe drumul ce ocolea coama muntoasă "pre despre Moldova" și au fost amplasate pe dealul din fața cetății, cel mai probabil pe versantul sudic al vârfului Cerdac. Zidurile însă au rezistat, iar oștenii

... au îndreptat pușcile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo în munte de ave nevoie cetatea și au lovit în gura unei pușci turcești, de au sfărâmat-o. Și au început a bate în corturile turcilor, cât și boldul de la cortul împăratului l-au sfărâmat. Deci n-au mai putut sta turcii întru acel vârfu de munte, de unde ave cetatea nevoie, ce numai le-au căutat a să da în lături de la acel locu.

O relatare asemănătoare întâlnim și în Cronica moldo-germană, care consemnează că:

... împăratul a asediat o cetate cu numele de Neamț: cei din cetate dădură în tunul cel mare și împușcară și pe comandantul artileriei. Atunci împăratul se retrase.

Pârcălab la Cetatea Neamț era în acea perioadă bătrânul Arbore, care se pare că a căzut sub lovitura unei ghiulele turcești.
Rezistența zidurilor cetății, apărată cu dârzenie de bravii oșteni români, a făcut din acest moment una din cele mai cunoscute pagini de istorie.

Încercarea turcilor de a ocupa cetățile Sucevei și Hotinului a avut același insucces ca și la Neamț. Osmanlâii vor plăti scump, pentru a doua oară în decurs de numai doi ani, această nouă aventură pe teritoriile românești de la răsărit de Carpați, marele Ștefan provocându-le o nouă înfrângere, care a avut un larg răsunet european.

Cât privește legenda, atât de frumoasă, introdusă de Ion Neculce în O samă de cuvinte, potrivit căreia Ștefan cel Mare după lupta de la Războieni ar fi încercat să se refugieze la Cetatea Neamț, iar mama sa, doamna Oltea-Maria "nu l-au lăsat să intre și i-au zis că pasărea în cuibul său nu piere; ce să se ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui", din punct de vedere istoric nu se verifică.

Așa cum dovedește piatra de mormânt de la mănăstirea Probota, care provine de la biserica "Sfântul Nicolae" din Poiană, din vecinătate, de unde i-au fost strămutate osemintele, "roaba lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ștefan Voievod, a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4". Așadar, la sfârșitul lunii iulie 1476, doamna Oltea-Maria nu mai era în viață.


Mari confruntări militare
 
Construcția (continuare) Top Evenimentele sec. XVI
Copyright © Complexul Muzeal Județean Neamț.
Materialul a fost reprodus din lucrarea "Cetatea Neamț" de Gavril Luca & Gheorghe Dumitroaia,
Ed. "Constantin Matasă" 2000.
Transpunerea în format html a fost realizată de către Net Media.

Home page | Preliminarii | Despre origine | Construcția | Secolul XVI | Secolul XVII | Decăderea