Home page
   Obiective turistice
Colecții sătești
Colecții mănăstirești


Masivul Ceahlău
Cheile Bicazului (harta)
Harta turistică


Zona Piatra-Neamț
Valea Bistriței
P. Neamț - Războieni
P. Neamț - Tg. Neamț
Zona Târgu Neamț
Zona Roman
P. Neamț - Tazlău




Cetatea Bâtca Doamnei - Piatra-Neamț

Cetatea Bâtca Doamnei


Dealul Bâtca DoamneiLa 4 km de centrul orașului Piatra-Neamț, spre apus, dincolo de Schitul și cartierul Doamna, pe o prelungire nordică a muntelui eponim, se înalță ca o strajă a lacului de acumulare construit prin amenajarea hidroelectrică a văii Bistriței, Bâtca Doamnei. Este o înălțime izolată (457 m.), smulsă din lanțul muntos, cu pante prăpăstioase spre apă, accesibilă doar dinspre sud, unde un drum modernizat înaintează până la poalele stâncoase. De aici, un drum improvizat urcă lin până pe creastă, unde s-au descoperit ruinele Cetății Dacice de pe Bâtca Doamnei, una dintre cele mai interesante și mai comentate fortificații antice din Moldova.

Vestigiile arheologice de pe Bâtca Doamnei au fost descoperite de către neobositul cărturar și cercetător Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra-Neamț, care în urma unor sumare investigații făcute în 1928, semnalează într-un context neolitic-cucutenian și existența elementelor La Tene.

Tezaur monetarSăpăturile arheologice începute pe o scară mai largă în 1957 și conduse de N. Gostar de la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iași, au confirmat presupunerile anterioare cu privire la evoluția așezărilor de pe Bâtca Doamnei. Primul nivel de locuire aparține epocii neolitice, fazei Cucuteni A, suprapus de un strat subțire din epoca bronzului, de vestigiile dacice cărora le aparține cetatea, și de o ultimă fază aparținând feudalismului timpuriu (secolele XIII-XIV). Evident că ceea ce interesează în mod deosebit este prezența acestei fortificații dacice pe care marea majoritate a cercetătorilor o identifică cu așezarea menționată de Ptolemeu.

Vestigiile dacice de pe Bâtca Doamnei ocupă o suprafață de aproape 20.000 m2 pe creasta înălțimii, folosindu-se platoul central și terasele vestice, iar în unele cazuri și suprafețele nivelate în mod special pentru construcții. Nivelul de locuire antică este destul de superficial (uneori cu o grosime de sub 25 cm) și ca atare a avut mult de suferit de pe urma construcțiilor feudale, a tranșeelor săpate în cursul celor două războaie mondiale și a plantațiilor de conifere.

Arheologic, s-au determinat două nivele de locuire: unul datând din secolul al II-lea î.Hr., celălalt corespunzător perioadei dintre secolele I î.Hr. și I d.Hr. În prima fază s-au făcut puține construcții de piatră, întreaga suprafață locuită fiind protejată de o palisadă cu o grosime de peste 6 m și întărituri de piatră în punctele cele mai expuse unor eventuale atacuri. Ulterior, traseul acestei palisade a fost acoperit cu un zid de piatră, a cărui grosime depășește 3,5 m. S-a folosit piatra locală, fasonată sumar prin dăltuire, iar temelia a fost amenajată și consolidată prin două straturi de pietriș și lut, aplicate direct pe stânca de bază. Paramentul exterior, îngrijit executat din blocuri de dimensiuni care se reduc de la bază în sus, are aspectul unui opus quadratum; spre interior se află un alt parament iar între ele un emplecton din pietre și pământ, conferind așezării aspectul unui oppidum.

Zidul de piatră se întindea ca un patrulater neregulat în jurul construcțiilor din interior și se păstrează astăzi în mai bune condiții doar pe latura sudică. Spre miazăzi, de-a lungul zidului de incintă, s-a ridicat și o palisadă de protecție întărită cu bârne și nuiele, aceasta fiind latura cea mai vulnerabilă, unde se afla și intrarea în cetate. Nu se știe dacă zidul a avut bastioane și turnuri de apărare, în condițiile actuale doar în colțul sud-estic putându-se identifica urmele unui turn, dar și acestea destul de răvășite. Starea proastă de conservare a vestigiilor a determinat și o anumită doză de scepticism din partea unor cercetători, care consideră că nu ar fi vorba de ziduri de incintă, ci de ziduri pentru consolidarea teraselor și a celorlalte lucrări de amenajare a terenului.

Oricum, zidul exterior protejează mai multe construcții concentrate îndeosebi pe platoul central, printre care și mai multe locuințe cu pereți de bârne și temelii de piatră. Dar cel mai important edificiu este sanctuarul alcătuit din aliniamente de tamburi de piatră, asemănătoare până la identitate cu cele descoperite în centrele dacice din Munții Orăștiei. Indiferent dacă este vorba de un singur sanctuar cu aliniamente situate la nivele diferite, sau de două, după cum susținea N. Gostar, prezența acestor tamburi de gresie, situați la distanțe egale de 1,9 m și pe care geto-dacii ridicau coloanele de lemn în vârful cărora ardeau ofrandele aduse zeilor, relevă importanța centrului de locuire de pe Bâtca Doamnei, cu un rol bine precizat în viața spirituală a populației din zonă. Aceasta deoarece studiile arheologice efectuate în aria de locuire geto-dacică au impus concluzia că sanctuarele sunt destul de rare, ele apărând doar în așezările cu un ridicat potențial economic și militar, cu evidente veleități de hegemonie într-o regiune sau alta.

Vas de aramărCeramica uzuală și mai ales ceramica pictată (de o calitate care ne obligă să ne gândim la vasele grecești cu firnis din epoca lui Pericle), obiectele de podoabă, armele și uneltele de fier, dovedesc un ridicat nivel de dezvoltare socială și o intensă viață economică. Bogăția acestor vestigii, amploarea construcțiilor, tăria fortificațiilor și în general, capacitatea de a reproduce la proporții reduse tot ceea ce s-a găsit în "inima fortificată a lumii dacice" din Munții Orăștiei, conferă așezării de pe Bâtca Doamnei atributele unui centru de primă importanță, într-o zonă de intensă locuire geto-dacică așa cum este Valea Bistriței.

Ajunsă încă din secolul al II-lea î.Hr. la un înalt grad de dezvoltare, așezarea de pe malul Bistriței cunoaște în timpul lui Burebista și mai apoi al lui Decebal o îndelungată perioadă de înflorire. Foarte probabil că, odată cu încheierea celui de-al doilea război daco-roman sau imediat după aceea, survine și sfârșitul fortificației de pe Bâtca Doamnei, romanii fiind direct interesați în lichidarea acestui avanpost care periclita securitatea frontierei răsăritene a provinciei Dacia. Zidurile de pe Bâtca Doamnei s-au năruit sub presiunea unei forțe care supusese aproape toate marile imperii ale antichității, dar populația din ținutul Kogheonului s-a hrănit veacuri de-a rândul din libertatea codrilor, revenind de fiecare dată pe vechile sale vetre. După un mileniu de aprigă furtună, zidurile de pe Bâtca Doamnei s-au însuflețit iarăși de cântecele vitejești ale acelora care vor apăra cu aceeași tenacitate și dacică sfidare a morții, temeliile tânărului stat feudal românesc.

pagina principală | sus  
Site realizat și administrat de NeT Media. Copyright © NeT MEDIA - Piatra-Neamț. Toate drepturile rezervate.

home | date generale | imagini | informații utile | pagini WEB | forum | oportunități