Biserica de lemn din Fărcaşa

Biserica de lemn "Sf. Parascheva" din comuna Fărcaşa este în multe privinţe asemănătoare cu cea din Galu. Întâlnim acelaşi plan trilobat, cu pridvor la sud şi clopotniţă deasupra, cu deosebirea (neesenţială) că peretele vestic al pronaosului este drept, fără a mai fi rotunjit sau de formă poligonală cum se mai întâmplă în cazul altor monumente similare. Altarul este acoperit cu o boltă semicilindrică, iar naosul şi pronaosul prezintă obişnuitele bolţi din fâşii curbe pe plan octogonal, susţinute de nervuri de lemn.

Dacă din punct de vedere constructiv nu prezintă elemente inedite, lăcaşul de cult de la Fărcaşa se individualizează prin bogata sa ornamentaţie, fiind - în această privinţă - cea mai "înzestrată" din judeţ. Astfel, sub acoperiş, un brâu alcătuit din două scânduri suprapuse înconjură monumentul şi pe această "cornişă" atât de original executată, meşterii constructori de pe Valea Bistriţei au aşternut câte două şiruri de rozete şi arce concentrice, folosind tehnica puncţiei cu vopsea şi pirogravura. Bârnele de susţinere a acoperişului, prelungite în consolă, au fost împodobite cu terminaţii rostrate şi rozete incizate. Chenarele uşilor de la intrarea în pridvor şi în pronaos, lucrate în lemn de ulm, sunt împodobite cu şnururi în relief, care pornesc din rozetele sculptate de la bază, simboluri ale soarelui şi luminii. Cupolele din naos şi pronaos prezintă aceleaşi rozete şi arce punctate, executate în roşu şi negru ca la exterior, iar la bolta altarului apare şi decorul tablei de şah alcătuit prin alternanţa acestor două culori.

Valoarea arhitecturală şi artistică a monumentului este întregită de o bogată colecţie de icoane şi obiecte etnografice, creaţii ale meşterilor locali şi din zona înconjurătoare sau de peste munţi, din Transilvania. Reţin atenţia mai multe icoane pe sticlă, de provenienţă ardelenească, de la începutul veacului trecut, un splendid castron (bărbânţă) din coajă de mesteacăn şi o Psaltire în paginile căreia se păstrează şi o însemnare a lui David Creangă, bunicul marelui povestitor humuleştean, Ion Creangă.

Alături de acestea, merită cel puţin amintită o icoană, probabil din secolul al XVIII-lea, lucrată în stil popular pe lemn cu glet de ipsos neuniform. Lucrarea este interesantă atât prin naivitatea execuţiei (care trădează prezenţa unui autor local "şcolit" doar prin talent şi exerciţiu), cât mai ales prin modul original în care este "actualizată" şi compusă scena Învierii lui Isus: Mântuitorul se ridică dintr-o raclă ţinută de doi oşteni care au mundire ruseşti, căciuli de arnăuţi şi iatagane turceşti la şold.

Catapeteasma a fost pictată în 1837 pe lemn de paltin de către cunoscutul creator Ion Zugravul, ce a realizat şi alte lucrări similare pe Valea Bistriţei, şi nu este exclus ca tot lui să îi datorăm şi spătarul sculptat al stranei care se mai păstrează astăzi, având încrustat acelaşi an 1837.
Actuala catapeteasmă a bisericii (cea din imaginea alăturată) a fost realizată în anul 1853. De asemenea, merită să amintim că încă se păstrează clopotul mare al bisericii, pe care stă scris: "Dăruit de Simeon an de la Hristos 1784".

Construită în 1774 de către ardelenii refugiaţi în Moldova şi refăcută în 1951, biserica de lemn din Fărcaşa se înscrie printre cele mai valoroase monumente religioase de pe Valea Bistriţei, punând în evidenţă acele inepuizabile resurse populare de creaţie ce apropie până la identificare meşteşugul şi arta.