Biserica din Buciulești - com. Podoleni
Biserica "Sf. Arhangheli" din Buciulești (sau Bociulești), comuna Podoleni, se află la circa 22 km de Piatra-Neamț. Aceasta nu mai este de fapt decât o ruină ce încă mai străjuiește, solitară, vechea albie a Bistriței. A fost înălțată de marele logofăt Ștefan Dumitrașcu în 1630 și îmbina caracteristici planimetrice proprii secolului XVII-lea cu o decorație exterioară inspirată din arhitectura veacurilor anterioare, pe fondul unor evidente înrâuriri muntenești.
Aici și-a constituit o puternică reședință viitorul voievod Gheoghe Ștefan (1653-1658) și în timpul luptelor pe care acesta le-a purtat cu Vasile Lupu în 1653,
... pre Alexandru Păharnicul și pre Enachie comisul, feciorii lui Gavril hatmanul, nepoții lui Vasile Vodă, cu mare munci i-au omorât la Buciulești.
Ulterior, satul s-a strămutat din cauza deselor inundații și viituri provocate de apele Bistriței, ceea ce a dus la abandonarea bisericii. Conservarea acestor ruine s-ar justifica pe deplin nu numai pentru valoarea lor arhitectonică, dar și pentru faptul că ele constituie o dovadă a permanentelor interferențe culturale care au avut loc între Țările Române pe toată durata evului mediu.
Informații suplimentare despre acest monument, dar și despre comuna Podoleni, gasiți pe site-ul Parohiei Podoleni.
|