Home page
   M-rea Pângarați
Istoricul mănăstirii
Prezentare
Imagini M-rea Pângărați

Pagina principală


Mitropolia Moldovei și Bucovinei


Mănăstirea Pângarați

Pagina: 1 2   pagina 1 Pagina următoare

Mănăstirea Pângărați


ISTORICUL MĂNĂSTIRII PÂNGĂRAȚI

Mănăstirea Pângărați Nu departe de Bisericani, urmând șoseaua Piatra Neamț - Bicaz (DN15), un drum colateral urcă până în apropierea hidrocentralei "Dimitrie Leonida" de la Stejaru, unde se află un alt ansamblu monumental care poate fi reperat de la mare distanță. Aici, la răsărit de Muntele Botoșanu, pe care constructorii l-au străpuns cu un tunel de aducțiune lung de aproape 5 km, pe malul stâng al pârâului Pângărați, se află Mănăstirea Pângărați, un așezământ de veche tradiție de pe valea Bistriței.

Istoricul Mănăstirii Pângărați este în multe privințe asemănător cu cel al Bisericanilor. Și aici, pe coasta dealului Păru, s-a constituit o veche sihăstrie a unor călugări veniți de la Mănăstirea Bistrița în timpul scurtei domnii a lui Iliaș Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun. Monahul Simion, căruia i se atribuie constituirea acestei sihăstrii, s-a străduit - ca și Iosif la Bisericani - să ridice o biserică de lemn după obiceiul deja împământenit. Și va reuși - conform tradiției - cu ajutorul lui Ștefan cel Mare, în primii ani de domnie ai acestuia, construind lăcașul pe locul unde se află și astăzi.

Se pare că în timpul expediției lui Mahomed II din vara anului 1476 și obștea monahală de la Pângărați a trecut prin momente de grea încercare. Probabil că un podgheaz turcesc răzlețit după pradă în această parte a dat foc bisericii, iar călugării s-au ascuns în munți, trecând apoi în Transilvania unde au rămas până la încetarea războiului. Nu se știe dacă Ștefan cel Mare a ajutat la ridicarea unei noi biserici pe locul celei incendiate, dar schitul a continuat să ființeze din moment ce la 1560 Alexandru Lăpușneanu ridică la Pângărați biserică de piatră.

Numită multă vreme Schitul lui Simion și mai apoi Mănăstirea lui Amfilohie, așezarea monahală de la Pângărați va apare pentru prima oară sub denumirea care a consacrat-o și care a dăinuit peste veacuri, într-un document emis de cancelaria lui Petru Șchiopul la 9 iulie 1577. Pornind de la o mică suprafață de teren atribuită de Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Pângărați va ajunge în mai puțin de un secol - prin danii și cumpărături - unul dintre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistriței, rivalizând prin putere și bogăție cu toate mănăstirile învecinate și în primul rând cu Mănăstirea Bisericani. Pe la sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, Mănăstirea Pângărați stăpânea mai multe poieni de pe muntele Botoșanu și împrejurimile acestuia, sate din ocolul târgului Piatra, o seliște pe Almașul Mic, precum și întinse suprafețe de teren pe valea Tarcăului, de la vărsarea în Bistrița până la hotarele Comăneștilor. Acestor proprietăți li se adaugă numeroase locuri de prisacă, mori, cârciumi și familii de țigani robi, pomenite în diferite acte de danie și întărire emise de cancelaria voievodală. O întreagă serie de scutiri și privilegii asigurau și acestei obști călugărești puteri depline asupra impresionantei sale avuții, reprezentanții domniei fiind în imposibilitate să intervină fără o dispoziție expresă din partea voievodului. În acest cadru trebuie subliniat și faptul că obștea monahală era împuternicită să readucă țăranii și robii fugiți de pe moșiile mănăstirii, oriunde aceștia ar fi fost găsiți.

Dispunând de o asemenea putere economică, nu este de mirare că mănăstirea s-a dezvoltat continuu și din punct de vedere constructiv: chilii și clădiri-anexă, ziduri de incintă cu turnuri de apărare, modificări și adăugiri făcute bisericii. În orice caz, la începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Pângărați constituia unul dintre puținele adăposturi sigure din Moldova, din moment ce episcopul Sava al Romanului a încercat să ascundă tocmai aici odoarele eparhiei, în timpul domniei lui Mihai Racoviță, când cătanele austriece invadaseră țara.

S-a construit mult și la începutul secolului al XIX-lea, când egumenul Macarie a desfășurat o rodnică activitate reparând biserica și înlocuind vechile chilii cu încăperi solide din piatră și cărămidă, ale căror substrucții impresionează și astăzi prin masivitatea și ampla lor desfășurare.

După 1863, viața călugărească se restrânge și se stinge treptat, desființându-se în 1872, întregul ansamblu constructiv începând să se ruineze. După câteva decenii de funcționare a unui penitenciar (în timpul regelui Carol I), aici se va organiza în 1914 un spital militar și ulterior (1918) un sanatoriu T.B.C., pentru ca apoi clădirile să rămână din nou nefolosite.

În anii '50 ai secolului XX (mai precis în 1956), la Pângărați se va organiza Stațiunea de cercetări geografice, geologice și biologice "Al. I. Cuza" a Universității din Iași, pentru ca în 1985 clădirile să fie folosite de către Laboratorul Plantavorel ca depozit de plante medicinale.

Abia după 1990 acest remarcabil ansamblu monumental va reintra în patrimoniul proprietarului de drept, Biserica Ortodoxă Română, iar în anul 1991 el va fi ridicat la rangul de mănăstire de călugări.

pagina principală | sus  

Pagina: 1 2   pagina 1 Pagina următoare

Site realizat și administrat de NeT Media. Copyright © NeT MEDIA - Piatra-Neamț. Toate drepturile rezervate.

home | date generale | imagini | informații utile | pagini WEB | forum | oportunități