Home page
   Mănăstirea Neamț
Istoricul mănăstirii
Prezentarea mănăstirii
Patrimoniul
Împrejurimile mănăstirii
Imagini M-rea Neamț

Pagina principală


Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Mănăstirea Neamț

Pagina: 1 2 3 4 5 6 Pagina anterioară pagina 4 Pagina următoare

PATRIMONIUL MĂNĂSTIRII NEAMȚ

Fiind unul dintre cele mai vechi și mai importante așezăminte monahale din Moldova și din țară, Mănăstirea Neamț se va afirma, încă din secolul al XVI-lea, ca o fecundă vatră de cultură românească.

Referindu-se la reunirea mănăstirilor Bistrița și Neamț sub ascultarea comună a starețului Dometian, documentul emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun la 7 ianuarie 1407 amintește de existența unor "... cărți, odăjdii sau vase" aflate în patrimoniul celor două lăcașuri de cult. Erau - fără îndoială - bunuri liturgice care, chiar dacă puteau fi procurate în parte și din alte surse, trebuiau asigurate în principal prin activitatea cultural-artistică a obștilor respective. Asemenea preocupări probabil că au existat cu mult înaintea emiterii acestui document și ar putea fi puse în legătură cu activitatea stareților Sofronie și Silvan, foști discipoli ai lui Nicodim, veniți din Țara Românească în a doua jumătate a veacului al XIV-lea. Ei vor fi găsit la Neamț unii călugări pricepuți, cu înclinații artistice, și mai mult ca sigur o serie de copiști și caligrafi, organizând și impulsionând activitatea acestora. La aceste eforturi se alătură și Grigore Țamblac în primii ani ai secolului al XV-lea, care, în calitatea sa de trimis al Patriarhului din Constantinopol a pus capăt disputelor canonice dintre Moldova și Patriarhie și a viețuit apoi la Mănăstirea Neamț.

Biblioteca mănăstirii

Cert este că în veacul al XV-lea Mănăstirea Neamț era deținătoarea unei fecunde școli de caligrafi, copiști și miniaturiști, care au lăsat posterității lucrări de o excepțională valoare istorică, liturgică și artistică. În prima jumătate a acelui secol, activitatea a fost dominată de vestitul caligraf miniaturist Gavriil Uric, autorul unor adevărate capodopere, lăsând apoi loc unui Teodor Mărișescul, unui Ghervasie și altor ucenici ai săi. A fost astfel posibilă alcătuirea unei biblioteci care - în ciuda vicisitudinilor - s-a îmbogățit necontenit de-a lungul veacurilor, cuprinzând, înaintea incendiului din 1862, peste 4.430 de manuscrise, conform unui catalog publicat în 1862 de tipografia mănăstirii. Dintre acestea au mai rămas astăzi aproximativ 500.

Existența bibliotecii este menționată pentru prima dată într-o hotărâre a mitropolitului Iosif Mușat al Moldovei referitoare la unificarea mănăstirilor Neamț și Bistrița. Cu această ocazie, documentul de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun, din 1407, pomenește și de darea în primire a unor cărți.

Cel mai vechi manuscris care se păstrează la Mănăstirea Neamț este un Tetraevanghel scris pe pergament la finele veacului al XIV-lea. Multe altele, copiate și împodobite la Neamț se păstrează în Biblioteca Academiei Române sau în alte biblioteci și muzee din țară și străinătate. Astfel, la Muzeul de Artă al României se păstrează renumitul Epitaf, realizat în 1437 de egumenul Silvan, iar Tetraevanghelul scris de Gavriil Uric în 1429 a ajuns tocmai dincolo de Canalul Mânecii, constituind una dintre piesele de referință ale Bibliotecii Bodleyana din Oxford.

Turnul-clopotnițăȘcoala de caligrafi și miniaturiști de la Neamț a continuat să se dezvolte în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și mai apoi în tot veacul al XVI-lea, multe dintre manuscrisele de aici constituind "comenzi voievodale" pentru Putna și pentru alte mănăstiri din Moldova. Copiștii de la Neamț au atins un asemenea nivel încât mai toate lucrările lor erau căutate și considerate ca "odoare", grafia și ornamentica folosită influențând mai târziu atât producția tipografică a unor centre de cultură din țară, cât și creația gravorilor și chiar a constructorilor de edificii religioase.

Aceste bogate tradiții cărturărești au fost continuate și dezvoltate în veacul al XIX-lea prin înființarea unei tipografii din teascurile căreia au ieșit primele volume în anul 1807. Până la 1883 s-au tipărit aici 133 de titluri cu literă chirilică, iar între 1923 și 1980 alte 333 de titluri cu literă latină la care se adaugă mai multe reviste, periodice și publicații ale Mitropoliei Moldovei și Sucevei.

În Biblioteca mănăstirii s-au adunat, de-a lungul timpului, mai bine de 15.000 de volume, între care se numără 549 de manuscrise (216 românești, 294 slavone și 39 grecești). Dintre ele putem aminti un Liturghier din 1502 scris pe pergament de un necunoscut, Îndreptarea legii (pravila mare sau Pravila de la Târgoviște) din 1652, Cheia înțelesului (1678), Viața și petrecerea sfinților, tipărită de Dosoftei în 1682, Biblia tipărită de Șerban Cantacuzino în 1688, Noul Testament, tipărit de Antim Ivireanu la Snagov în 1699, prima traducere în română a Mărturisirii de credință a lui Petru Movilă etc.

Cât privește fondul de carte existent, biblioteca posedă o gamă largă de tipărituri din sec. al XV-lea, dintre care merită amintite Athanasii Episcopii Alexandrini Opera din 1522, prefațată de Erasmus de Rotterdam, Sacra Biblia a lui Sebastianis de Castilia din 1564.

Mănăstirea Neamț - Evanghelia din 1821În strânsă legătură cu activitatea tipografică, s-a dezvoltat la Mănăstirea Neamț o cunoscută școală de sculptori în lemn și gravori. Monahii Ghervasie și Nazarie, Teodosie și Damian, Simeon și Nicolae au împodobit cu adevărate opere de artă spațiile libere ale cărților, creațiile lor constituind după 1860 când s-a trecut la folosirea zincografierii, un model și o inepuizabilă sursă de inspirație. De sub teascurile de la Neamț au putut ieși astfel unele lucrări monumentale, cu certe calități artistice, așa cum a fost Evanghelia din 1821.

Tradițiile școlii de "grămătici" de la Neamț, considerată în timpul lui Ștefan cel Mare o veritabilă "facultate de litere" au dăinuit peste veacuri, înfruntând toate vicisitudinile, incendiile și prădăciunile. La 1821 se vorbește aici despre Școala lui Ilarie, la 1834 despre Școala lui Neonil, pentru ca în 1843 să ia ființă, cu sprijinul Mitropolitului Veniamin Costache și al lui Gh. Asachi, o "școală duhovnicească" ce a funcționat până în 1848, primind "ucenici" și de la alte mănăstiri din Moldova.
În martie 1855, domnitorul Grigore Ghica semnează "ofisul" de înființare a unui Seminar la Mănăstirea Neamț, instituție de recunoscut prestigiu, cu o remarcabilă contribuție la buna pregătire a atâtor generații de preoți.

pagina principală | sus  

Pagina: 1 2 3 4 5 6 Pagina anterioară pagina 4 Pagina următoare

Site realizat și administrat de NeT Media. Copyright © NeT MEDIA - Piatra-Neamț. Toate drepturile rezervate.

home | date generale | imagini | informații utile | pagini WEB | forum | oportunități