Home page
   Mănăstirea Horaița
Istoricul mănăstirii
Prezentare
Patrimoniu
Imagini M-rea Horaița

Pagina principală


Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Mănăstirea Horaița

Mănăstirea Horaița


ISTORICUL MĂNĂSTIRII HORAIȚA

Urmând șoseaua națională DN 15 C, în comuna Dobreni un drum modernizat (DJ 156 A) se desprinde spre vest, trecând prin satele Negrești și Poiana iar apoi printr-o întinsă zonă forestieră, în mijlocul căreia se află Mănăstirea Horaița.

Prima mențiune documentară s-a consemnat în actul din 11 iulie 1428 emis de Cancelaria lui Alexandru cel Bun, care consfințește trecerea bisericii Horaița în jurisdicția Mănăstirii Bistrița:

Eu, robul stăpânului meu Isus Hristos, Ioan Alexandru, voievod și domn a toată Moldo-vlahia, am binevoit domnia mea cu bună voia mea c-am făcut pentru pomenirea strănepoților părinților noștri și pentru sănătatea și sufletul domniei mele și am dăruit mănăstirii Uspeniei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care este la Bistrița, cincizeci de biserici din ținutul Sucevei. Iar bisericile se numesc: biserica de la Bolojești pe Almaș, biserica lui Mihail Dalb, biserica de la Horăițești, biserica de la Dobreni, biserica de la Lasloveni pe Cracău etc.

În anul 1466 Ștefan cel Mare dă dispoziție ca cele două sate de vânători din jurul Cetății de la Vaslui să fie strămutate la mănăstirea Horaița, Curtea domnească stabilindu-se în puternica cetate a Neamțului. Călugării au părăsit mănăstirea și s-au retras în pădure la circa 800 de metri, punând bazele Schitului Horăicioara și nu se vor întoarce decât în anul 1518 când cele două sate de vânători se retrag și se statornicesc în apropiere de Căciulești, în localitatea numită Gura Văii. Călugării conduși de arhimandritul Chiriac, coborâți de la Horăicioara, construiesc altă biserică ce va dura până în 1822, când aceasta este demolată de Irinar Rossetti pentru a construi alta nouă.

Starețul Iermoghen Buhuș din familia Cantacuzino Pașcanu - ucenic la Tabor al lui Irinar Rossetti - va construi la Horaița, cu concursul câtorva ctitori, printre care domnul Mihail Sturza, Grigore Ghica voievod, Sofronie mitropolit etc., actuala biserică, după modelul unei biserici de pe muntele Tabor, și care se termină la 2 octombrie 1867.

PREZENTAREA MĂNĂSTIRII

Mănăstirea Horaița Biserica mare de la Horaița constituie o notă aparte în evoluția arhitecturii moldovenești, apropiindu-se stilistic mai degrabă de lăcașurile de cult din regiunile microasiatice. Ea merită însă cercetată atât pentru alcătuirea ei cu totul neobișnuită, dar și pentru modul în care unele elemente ardelenești sau moldovenești au reușit să se strecoare în acest context arhitectural destul de eclectic și totuși destul de original.

Senzația dominantă pe care o degajă construcția este cea de masivitate, specifică construcțiilor din piatră, senzație susținută de grosimea neobișnuită a zidurilor, de proporțiile mari și de planul dreptunghiular, basilical, al edificiului. Pridvorul de la apus, cu turnulețele sale laterale, este de certă influență transilvană, având nu numai rolul de a proteja intrarea ci și funcția de a personaliza fațada. Edificiul este mărginit la colțuri de decroșuri, dintre care cele de S-E și N-V adăpostesc scări de acces la balcoanele-tribune. Absida altarului este semicirculară, rolul contraforturilor fiind preluat de o îngroșare a zidurilor pe o lungime de 5-6 m, atât la nord cât și la sud. Pe acoperiș se află nu mai puțin de opt turle, care subliniază nota de inedit a construcției, dar numai cele centrale nu sunt turle oarbe.

Interiorul, zugrăvit în ultimii ani de pictorul Mihai Chiuaru, se prezintă ca o singură încăpere de proporții copleșitoare, despărțită de altar printr-un zid pe care este montată catapeteasma. Trei calote sferice sprijinite pe câte două arce transversale coborâte direct pe zid și pe alte arce longitudinale laterale, alcătuiesc un sistem de boltire destul de simplu dar care s-a dovedit îndeajuns de eficient, cu toate că presiunea asupra zidurilor este destul de mare.

Catapeteasma se situează și ea în afara regulilor iconografice cunoscute, având și o structură deosebită. Este alcătuită din trei segmente frumos sculptate și din două arcade suprapuse: una cu icoane pictate, situată deasupra, și cealaltă alcătuită din motive florale sculptate. Dar ceea ce surprinde cel mai mult este prezența unui amvon de formă ovală, plasat în partea superioară a iconostasului. O scară centrală duce din altar la acest amvon.

Dintre construcțiile aflate în jurul bisericii mai trebuie consemnat Paraclisul "Sf. Nicolae", construit în 1725, compus dintr-o încăpere rectangulară cu o absidă pentagonală și tavan drept, împodobit cu o pictură naivă, și care face corp comun cu chiliile de pe latura de nord a incintei. Turnul-clopotniță de pe latura de est, care la parter permite intrarea în incintă, a fost construit între anii 1853-1854. Turnul adăpostește Paraclisul "Pogorârea Sfântului Duh", unde se află catapeteasma din secolul al XVIII-lea, o piesă de interes artistic care provine de la biserica de lemn.

De menționat că aici, la Mănăstirea Horaița, și-a petrecut Carol al II-lea "arestul" de 75 de zile hotărât de regele Ferdinand drept pedeapsă în urma scandalului iscat de căsătoria secretă a tânărului prinț cu frumoasa Zizi Lambrino (căsătorie ce a fost ulterior anulată).

PATRIMONIUL MĂNĂSTIRII HORAIȚA

Mănăstirea Horaița posedă mai multe obiecte de valoare, argintărie din secolul trecut, icoane și numeroase cărți, precum Evanghelia ferecată în argint, dăruită de Cehan Racoviță Voievod la 1763, un Apostol tipărit în 1707 sub Constantin Brâncoveanu, altul din 1683 sub Șerban Vodă Cantacuzino, cărțile editate de mitropolitul Veniamin Costache, cu o dedicație autografă din 1823 și un Octoih dăruit la 13 aprilie 1841 de Safta Brâncoveanu.
La acestea se adaugă și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în sec. XIX. Această icoană este supranumită și "Izbăvitoarea de secetă" sau "Maica Domnului de la Horaița", fiind scoasă în fiecare an în procesiune la Schitul Horăicioara, în ziua Izvorului Tămăduirii.

SCHITUL HORĂICIOARA (Horaița Veche)

De la Mănăstirea Horaița spre nord-vest, mai în adâncul pădurii, se mai păstrează și bisericuța de zid cu hramul "Buna Vestire" (sărbătorit la 25 martie) a Schitului Horăicioara, ctitorită tot de arhimandritul Iermoghen Buhuș la jumătatea secolului al XIX-lea, pe locul unei alte biserici mai vechi ce se risipise în decursul vremii.

Numit și Horaița Veche, schitul și-a început viața monahală încă din a doua jumătate a veacului al XV-lea. Actuala biserică a schitului a fost ridicată din piatră în anul 1868, de către arhimandritul Iermoghen Buhuși, fost stareț al Mănăstirii Horaița și a fost sfințită la 20 octombrie 1868 de arhiereul Isaia, vicarul Episcopiei Romanului.
Cât privește schitul Horăicioara, impresionantă este catapeteasma bisericii, despre care se spune că a fost lucrată la Viena. Această catapeteasmă este unicat în țară și, probabil, în lume. Acest lucru se datorează așezării amvonului deasupra ușilor împărătești.

pagina principală | sus  

Site realizat și administrat de NeT Media. Copyright © NeT MEDIA - Piatra-Neamț. Toate drepturile rezervate.

home | date generale | imagini | informații utile | pagini WEB | forum | oportunități