Home page
   Mănăstirea Bistrița
Istoricul mănăstirii
Prezentare
Patrimoniu
Imagini M-rea Bistrița

Pagina principală


Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Mănăstirea Bistrița

Pagina: 1 2 3 4 5 Pagina anterioară pagina 3 Pagina următoare

PREZENTAREA MĂNĂSTIRII

Incinta mănăstirii are o formă cvasipătrată, fiind protejată de ziduri puternice de piatră cu o înălțime inițială de aproximativ 4 m, prevăzute cu metereze și drum de strajă ce se desfășoară pe toată lungimea lor. Intrarea principală e situată pe latura sudică și este arcuită sub un turn cu trei nivele: o încăpere cu boltă semicirculară, sprijinită pe două arce în ogivă la parter, un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae la primul etaj și o cameră la etajul superior, destinată probabil corpului de gardă ce străjuia accesul în mănăstire. Paraclisul nu este pictat și se pare că nici nu a avut zugrăveli anterioare, întreaga atmosferă interioară fiind creată de un frumos iconostas din secolul al XVIII-lea.

Atât zidul de incintă cât și turnul de la intrare se datoresc lui Petru Rareș (în perioada 1541-1546), construcțiile similare din vremea lui Alexandru cel Bun, ale căror substrucții au fost descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice din 1972-1977, fiind distruse de tunurile lui Soliman Magnificul în 1538. Zidul de incintă a mai fost reparat și consolidat în 1777, de fața sa interioară sprijinindu-se vechile chilii, după cum dovedesc urmele de tencuială păstrate pe latura nordică. Arhondaricul, vechea stăreție și celelalte anexe care urmează linia împrejmuirii nu prezintă caracteristici arhitecturale deosebite, cu excepția noilor chilii din partea sud-estică a incintei, construite după modelul tipic al caselor țărănești de pe valea Bistriței.

În partea de miazănoapte a incintei se află turnul-clopotniță zidit de Ștefan cel Mare în 1498, după victoria de la Codrii Cosminului obținută asupra regelui polon Ioan Albert. Deși contemporană cu cele de la Popăuți și Sfântul Ion Domnesc din Piatra-Neamț, clopotnița de la Bistrița nu este identică cu acestea. Baza reprezintă aproape jumătate din înălțimea totală a turnului, care are forma unei prisme dreptunghiulare cu laturile de lungime egală. Doar contraforturile ce sprijină colțurile bazei întrerup linia continuă a zidurilor, fiind construite - ca și la Tazlău și "Sf. Ioan" din Piatra-Neamț - cu o copertină intermediară din piatră de talie. Comunicația dintre cele trei nivele ale turnului (parter, paraclis și camera clopotelor) se asigură atât prin clădirea anexă, cât și printr-o scară exterioară, fiecare etaj având propria sa intrare. Cele două ferestre mici ale primului etaj au ancadrament de piatră ornat cu baghete încrucișate, în timp ce deschiderile mari de la camera clopotelor sunt împodobite cu muluri arcuite, deasupra cărora se află patru ocnițe oarbe.

La primul etaj al clopotniței este amenajat paraclisul menționat în pisania votivă: o încăpere boltită cu o calotă sferică sprijinită pe patru arce în consolă și care comunică spre apus cu anexa atribuită lui Petru Rareș. Același sistem de boltire s-a folosit și la nivelul următor, unde s-a mai păstrat, printre altele, un clopot turnat la Liov, pe care s-a făcut următoarea mențiune: Leopoli anno Domini M.CCCC.L.XXXX. Clopotul este deci dăruit în 1490 de Ștefan cel Mare și reține atenția atât prin execuție cât și prin inscripția sa în limba latină, scrisă cu foarte elegante majuscule gotice.

Revenind la paraclisul din clopotniță trebuie spus că nu întâmplător i s-a ales hramul "Sfântului mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava", acesta cinstind memoria primului ctitor al mănăstirii, Alexandru cel Bun, și care în 1402 a adus racla cu sfintele moaște de la Cetatea Albă la Suceava. Paraclisul era destinat familiei voievodale și, după cum au relevat cercetările arheologice, a fost legat printr-un pod suspendat direct de casa domnească aflată în apropiere.
Interiorul paraclisului a fost acoperit cu var, probabil în timpul unor lucrări de reparații din secolul al XVIII-lea. În 1924 s-au descoperit sub tencuială unele zugrăveli, dar abia prin restaurările din 1975 s-a scos la lumină o excepțională frescă de la începutul secolului al XVI-lea, cu deosebite calități artistico-documentare. Această capodoperă poate fi astăzi admirată datorită restaurării realizate cu profesionalism de către Tatiana Pogonat.

Valorificând judicios suprafețele restrânse, s-a realizat o erminie a frescelor pe deplin adaptată la spațiul existent, întreaga lucrare impresionând prin unitatea ei de ansamblu și prin personalitatea fiecărei scene sau personaj. Coloritul sobru și bine armonizat pe fond albastru profund, alegerea și repartizarea scenelor, trăsăturile pline de mișcare ale îngerilor și, mai ales, exprimarea sfințeniei pe chipurile blânde și luminate ale Sfinților Părinți, situează pictura paraclisului de la Mănăstirea Bistrița în rândul marilor ansambluri iconografice din țara noastră.

Cu totul remarcabile din punct de vedere artistic și de o valoare documentară deosebită sunt cele opt compoziții de pe pereții de la nord și sud care prezintă momentele cele mai importante din viața, pătimirea și martirizarea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Același interes prezintă și tabloul votiv originar de pe peretele vestic, motiv pentru care Petru Rareș a și realizat un alt tablou votiv, păstrat până astăzi într-o bună stare, pe fațada sudică a clopotniței, în exterior.

Construcția anexă alipită clopotniței prezintă evidente similitudini cu cele de la Moldovița, Slatina și mai ales Probota. Deschiderea care asigură legătura între paraclisul din turn și etajul anexei a fost succesiv lărgită, ajungând astăzi sub forma unei arcade ce se desfășoară pe o mare parte din suprafața fostului zid despărțitor.

O problemă îndelung controversată în istoria Mănăstirii Bistrița a fost aceea a caselor domnești construite aici de-a lungul veacurilor, dar se pare că cercetările arheologice din anii '70, realizate aici de Adrian și Lia Bătrâna, au reușit să facă lumină și în acest important domeniu. S-a stabilit cu acest prilej că o primă reședință voievodală de dimensiuni modeste (9 x 14 m) a fost ridicată aici de către Alexandru cel Bun, probabil în anul 1402, când a construit biserica mare a mănăstirii. Judecând după vestigiile descoperite în demisolul acestui edificiu de început, se poate afirma că era o construcție cu trei nivele și interiorul acoperit cu fresce de un incontestabil rafinament artistic și ai căror autori ar fi putut fi aceiași "Nichita și Dobre" care au împodobit și prima biserică de zid de la Bistrița.

Lângă prima reședință voievodală, Alexandru cel Bun a construit ulterior o nouă casă domnească, la dimensiuni sporite (9 x 25 m), cu etaj și două pivnițe încăpătoare. Este de presupus că acest edificiu s-a ridicat spre sfârșitul domniei voievodului (1432), care nu a mai avut timp să realizeze noi picturi interioare. Acest lucru îl va înfăptui Petru Rareș care, în a doua domnie a sa, restaurează reședința străbunului său și îi acoperă pereții cu o frumoasă pictură. Din păcate, "reparațiile" din 1792 și cele care au urmat au dus la sacrificarea unor mari porțiuni din zugrăveli și la modificarea fațadei edificiului. Abia prin lucrările începute în 1976, casa domnească de la Bistrița își va recăpăta înfățișarea inițială și compartimentarea interioară originală, înscriindu-se astfel printre cele mai reprezentative și mai bine conservate monumente de acest gen.

pagina principală | sus  

Pagina: 1 2 3 4 5 Pagina anterioară pagina 3 Pagina următoare

Site realizat și administrat de NeT Media. Copyright © NeT MEDIA - Piatra-Neamț. Toate drepturile rezervate.

home | date generale | imagini | informații utile | pagini WEB | forum | oportunități