Piatra NeamtHome page
Pagina principală

   Piatra-Neamț
Scurtă prezentare
Istoric
Evoluție, dezvoltare
Oraș turistic

Harta orașului
Galeria foto
Imagini vechi din Piatra
Monumente din zonă
Harta monumentelor

Locuri de muncă
Informații utile
Anunțuri din Neamț

Stema municipiului Piatra-Neamț




Pagina: 1 2 3 4 5 Pagina anterioară pagina 4 Pagina următoare

Piatra-Neamț - EVOLUȚIE

Istoria post-decembristă a administrației locale se poate rezuma la două perioade distincte: administrația Ion Rotaru (1992-2004) și administrația Gheorghe Șefan (2004-2012). Dacă de pe urma celei dintâi nu au rămas prea multe realizări notabile (deși a declarat că vrea să pună sârmă ghimpată în jurul cartierului Speranța, unde erau mutați cetățenii de etnie romă și a ), despre cea de a doua se poate discuta foarte mult.

În urma alegerilor locale din anul 2004, primarul de atunci, Ion Rotaru (PDAR, PDSR, PD, PSD), a fost înlocuit de Gheorghe Ștefan (PNL, PD-L), personalitate aflată la acel moment pe valul PNL. Rezultatul a fost o schimbare totală de viziune privitoare la dezvoltarea municipiului Piatra-Neamț. După câteva dezbateri publice și sondaje de opinie acesta a hotărât că viitorul urbei de la poalele Pietricicăi stă în turism. Decizia primarului Gheorghe Ștefan nu a fost agreată de majoritatea locuitorilor municipiului ci a fost mai mult o ambiție personală a sa. Asta a fost atunci iar acum nu mai contează.

Modernizarea unui municipiu degradat

Un oraș ajuns într-un stadiu avansat de degradare urbană precum Piatra-Neamț, avea nevoie totuși, la un moment dat, de refacere, de modernizare, de investiții sau măcar de o cârpeală mai consistentă în stil mioritic.

Pentru modernizarea orașului și transformarea sa în oraș turistic (sau chiar stațiune de iarnă) s-au abordat mai multe direcții. Printre acestea s-au numărat: finalizarea lucrărilor de reamenajare a ștrandului municipal ("Ștrandul Tineretului"), realizare instalație nocturnă pentru stadionul "Ceahlăul", lucrări reabilitate urbană, de modernizare a străzilor (înlocuirea bordurilor, amenajarea trotuarelor, lărgirea străzilor, amenajarea de noi locuri de parcare și de joacă pentru copii etc.), amenajarea complexă a pârăul Cuejdi, reabilitarea sistemului termic, introducerea unui program de management selectiv al deșeurilor în paralel cu modernizarea gropii de gunoi, precum și reabilitarea, extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a apei potabile. Foarte multe și frumoase intențiile municipalității.

La acestea se adaugă și modernizarea Băii Comunale (Orășenești?), a Pieții Centrale și a piețelor de cartier, finalizarea lucrărilor la Forum Mall Center (propriul mall al primăriei) și Sala Polivalentă din Piatra-Neamț.

Începută încă din anul 2000, Sala Polivalentă, cu o capacitate de 4.000 de locuri, ar urma fie a doua ca mărime din România, investiția cuprinzând și un pationoar de hochei cu o suprafață de 3.200 mp., estimat la 2,2 milioane de euro. Costurile întregii construcții s-ar ridica la aproximativ 20 milioane de euro.

Pentru realizarea tuturor acestor obiective, primarul Gheorghe Ștefan a accesat în anul 2005 (conf. raportului primarului) un credit BCR pe termen mediu și lung în valoare de 1380 de miliarde ROL (circa 40 milioane euro). Câțiva ani mai târziu (în anul 2009) aflăm de două împrumuturi bancare în valoare de 144.500 mii lei (41 mil. euro), respectiv 70.000 mii lei (20 mil. euro), contractate în vederea susținerii financiare a unor investiții de interes public.

În fapt este vorba de transformarea municipiului Piatra-Neamț într-unul cu statut de oraș turistic. Un vis frumos, foarte drag primarului. Atât de drag încât a făcut totul pentru ca acest vis al său să se apropie de realitate și să se împlinească. Citește mai departe...

sus

Pagina: 1 2 3 4 5 Pagina anterioară pagina 4 Pagina următoare

Site realizat și administrat de NeT Media.
Copyright © NeT MEDIA - Piatra-Neamț. Toate drepturile rezervate.

home | date generale | masivul ceahlău | cetatea neamț | muzee | imagini | anunțuri | informații utile | horoscop | pagini WEB | forum | oportunități